marți, 13 martie 2012

[INFO] Proiect privind emiterea unor documente fiscale in format electronic

Noua procedură se aplică societăţilor comerciale care, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a înregistra, la înmatriculare şi la schimbarea sediului social, documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi de a obţine certificatul pentru spaţiul cu destinaţie de sediu social.

Odată cu cererea de înmatriculare sau de înregistrare a menţiunii privind schimbarea sediului social (denumită cererea RC), societatea comercială, prin reprezentantul său legal sau prin persoana împuternicită de acesta, depune la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) în a cărui raza teritorială îşi are sediul social o cerere de înregistrare a documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social (denumită cererea AFP).

ORC are obligaţia de a transmite prin poşta electronică cererea AFP scanată organului fiscal competent, folosind portalul http://www.extranet.fiscnet.ro, secţiunea „Acces aplicaţie MAIL“, imediat după înregistrarea cererii RC. La cererea AFP va fi anexat, scanat, actul doveditor al dreptului de folosinţă depus de solicitant în susţinerea cererii RC.

Important! Transmiterea către organul fiscal competent a actului doveditor al dreptului de folosinţă depus în susţinerea cererii RC, precum şi eliberarea şi transmiterea adeverinţei privind înregistrarea documentului care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social şi a certificatului de sediu social nu sunt condiţionate de înregistrarea, în scopul stabilirii impozitului pe venit, a actului doveditor al dreptului de folosinţă la organul fiscal.

Organul fiscal competent pentru aplicarea prevederilor este administraţia finanţelor publice municipală, orăşenească, comunală sau a sectoarelor municipiului Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărei rază teritorială se află situat spaţiul cu destinaţie de sediu social.

După primirea pe e-mail a documentaţiei, se verifică datele înscrise în cerere cu cele din actele doveditoare, se preiau informaţiile în Registrul de evidenţă a spaţiilor cu destinaţie de sediu social, înscriind şi numărul de înregistrare atribuit de ORC cererii şi se emite adeverinţa pentru documentul de sediu social şi certificatul de sediu social în format .pdf, înscriind în acestea şi numărul de înregistrare atribuit de ORC cererii RC.

Documentele se transmit prin poştă electronică ORC de la care a fost primită solicitarea.

Pentru cererile AFP însoţite de actul doveditor al dreptului de folosinţă, primite de către organul fiscal în prima jumătate a programului de lucru, între orele 8,00 - 12,00, certificatele de sediu social şi adeverinţele pentru documentul de sediu social se emit şi se transmit către Oficiile Registrului Comerţului în aceeaşi zi, până la ora 16,00, utilizând portalul http://www.extranet.fiscnet.ro, secţiunea „Acces aplicatie MAIL“.

Pentru cererile AFP însoţite de actul doveditor al dreptului de folosinţă, primite de către organul fiscal în a doua jumătate a programului de lucru, între orele 12,00 - 16,00, certificatele de sediu social şi adeverinţele pentru documentul de sediu social se emit şi se transmit ORC în prima jumătate a programului de lucru din ziua imediat următoare, între orele 8,00 - 12,00, utilizând portalul http://www.extranet.fiscnet.ro, secţiunea „Acces aplicatie MAIL“.

Organul fiscal organizează evidenţa documentelor care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu social în cadrul registrului de evidenţă a spaţiilor cu destinaţie de sediu social. Registrul se organizează la nivel de adresă a spaţiului şi se gestionează la nivelul organelor fiscale competente, cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Direcţia generală de tehnologia informaţiei, şi cuprinde:

- adresa completă a spaţiului cu destinaţie de sediu social (strada, număr, bloc, apartament, localitate, judeţ/sector);
- datele de identificare a titularului dreptului de folosinţă (numele şi prenumele/denumirea, domiciliul/domiciliul fiscal şi codul de identificare fiscală);
- documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social (tipul documentului, numărul şi data);
- perioada de valabilitate a dreptului de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social (data de început, data de final).

În cazul în care documentaţia este incompletă sau nu este lizibilă, precum şi dacă, din alte motive, nu pot fi emise certificatele de sediu social şi adeverinţele pentru documentul de sediu social, organul fiscal va notifica, de îndată, ORC. Notificarea, care va cuprinde în mod obligatoriu numărul de înregistrare la Registrul Comerţului a cererii RC şi motivul pentru care nu pot fi emise documentele, se transmite utilizând portalul http://www.extranet.fiscnet.ro, secţiunea „Acces aplicatie MAIL“.

Dacă motivele pentru care nu pot fi emise certificatele de sediu social şi adeverinţele pentru documentul de sediu social pot fi înlăturate numai de către societatea comercială, prin reprezentantul său legal sau prin persoana împuternicită de acesta, ORC va dispune măsurile necesare.

În cazul în care certificatele de sediu social nu sunt transmise în termenele menţionate mai sus, Oficiile Registrului Comerţului amână soluţionarea cererilor RC pe motivul lipsei certificatului de sediu social şi a adeverinţei pentru documentul de sediu social.

via: DGFPVL

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com