vineri, 29 martie 2013

[IMPORTANT] Declaratiile lunii APRILIE

5 aprilie:
  • Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092
 10 aprilie:
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010;
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020 ;
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070 ;
  • Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, formular 096.
 25 aprilie:
  • Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097 ;
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar/trimestrialpentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I, formular 100;
  • Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104;
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii martie/trimestrului I 2013, formular 112 ;
  • Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie 2013, formular 224;
  • Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar/trimestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I 2013, formular 300 ;
  • Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301;
  • Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307;
  • Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal, formular 311;
  • Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna martie 2013, formular 390 VIES;
  • Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394;
30 aprilie:
  • Situaţiile financiare anuale. Se depun de societăţile cooperatiste şi alte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale, asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale, pentru exerciţiul financiar 2012;
  • Decontul privind accizele, formular 120;
  • Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, formular 130

luni, 25 martie 2013

[INFO] Cum se calculeaza norma pentru cei ce practica apicultura

PFA-urile/Intreprinderile Individuale/ Intreprinderile Familiale sau orice ce alta forma care se ocupa cu practicarea apiculturii si valorificarea produselor apicole trebuie sa cunoasca norma de venit stabilita pentru anul 2013. 

Pentru persoanele care detin un numar maxim de 50 de familii de albine nu sunt impozitate conform art.72/alin.2 CF. Dar pentru ceilalti norma este de 70 lei/familie de albine, adica un impozit de 11.2 lei (11.2 lei X Nr. familii de albine). Spre exemplu daca aveti un nr de 75 de familii, calculul este urmatorul:
49 familii de albine - neimpozibil
26 familii de albine X 11.20 lei = 291.20 lei (impozit de plata)

ATENTIE! Impozitul trebuie platit indiferent daca produsele sunt valorificate sau nu.

[EDITORIAL] Mesaj marca Base' via Facebook: Adio PD-L!

Sambata seara, am vazut pe posturile tv filmuletul dnului Comandant al Armatei Romane, T. Base' prin care anunta ca se desparte de PD-L... Mai oameni, ori suntem noi nebuni ori asta a luat-o pe pluta. Daca se intampla asa ceva in Europa, cred ca a doua zi acest om nu mai reprezenta o tara.

Dar ce a putut zice in mesajul lui iute si putin "furios" :)? Dnul Base' isi ia "adio" de la pdlisti ca ei fug cu urnele si nu accepta dreptul democratic al contestatiei. Interesanta abordare! Dar de ce nu vorbeste ca "Nuti a sa" a fost respinsa de 2400 de pdlisti (aproximativ 54%) si din acest motiv spune el ca nu mai vrea sa fie o piatra de moara pentru ei? DAR DE CE NU SPUNE CA 89% DIN VOTANTI ROMANIEI L-AU RESPINS, peste 7 milioane de romani nu-l mai vor. De ce nu ne spune si noua ADIO! :) Asa ca sa nu mai fiti o piatra de moara si pentru noi :)

In concluzie avem un om care a venit cu cel mai jenant mesaj "ever" si ce e cu adevarat dramatic este ca acest om conduce o tara si o armata. Acest om este rupt de realitate si din acest motiv trebuie sa isi depuna demisia sau sa fie suspendat imediat pentru ca prin actiunile sale prezinta un pericol pentru aceasta tara.

Pentru a vedea discursul Click aici!

sâmbătă, 23 martie 2013

[INFO] Cum se deduce TVA-ul in cazul bonurilor fiscale >>> update 25.03.2013

Bonurile fiscale ce reprezinta achizitia de bunuri si servicii in conformitate cu OUG 28/1999, deducerea TVA-ului poate fi posibila daca acestea indeplinesc conditiile facturilor simplificate, adica valoarea sa nu depaseste 100 euro.

Pentru a indeplini conditiile sistemului simplificat, bonurile fiscale trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
  • sa contina data emiterii
  • sa prezinte datele de identificare a furnizorului
  • sa fie precizat clar tipul bunului sau a serviciului furnizat
  • valoarea totala si suma taxei colectate
ATENTIE! Conform noilor reguli, desi pe bonurile fiscale va fi inscris "bon fiscal", ele vor fi asimilate facturilor simplificate  din punct de vedere al TVA-ului ce face ca acestea trebuie sa se regaseasca in D394

luni, 11 martie 2013

[INFO] Cine nu plateste timbrul de mediu

Timbrul de mediu nu se va plati:
  • încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor art. 3 pct. 50 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere;
  • autoturismele persoanelor cu un handicap stabilit prin legea nr. 448/2006. Scutirea se face pentru un singur autovehicul achiziţionat în decurs de 5 ani pe numele persoanei cu handicap;
  • acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii nonprofit şi de caritate, prin donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică;
  • confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • destinate competiţiilor sportive, definite conform prevederile legale în vigoare;
  • dobândite prin moştenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii;
  • dobândite prin partaj.

sâmbătă, 9 martie 2013

Concursul de "8 Martie - Timpul Frumusetii" la sfarsit!


Ieri am avut placerea sa cunosc o fata deosebita pe numele ei Palade Andreea Cristina, 21 ani, Focsani care a castigat premiul GrupACT constand intr-un pachet de infrumusetare oferit de Coafor Elegant.

Andreea ne-a marturisit ca a avut parte de unul din cele mai frumoase 8 martie. Zambetul ei :) a fost surprins de dragul si talentatul Sebastian Pricop.Prietenii nostri de la Helios Service au fost inca o data exceptionali. Pe toata durata concursului, ne-au pus la dispozitie o frumoasa masina Hyundai Elantra. Daca vreti si voi sa o admirati sau sa o testati, sunteti invitati la Portile Deschise Hyundai unde veti avea placerea sa cunoasteti toate modelele Hyundai, dar in principal vedeta, Noul SantaFE. Evenimentul va avea loc in perioada 15 - 17 Martie unde www.eblogauto.info este partener media. De asemenea, vrem sa multumim partenerul media, Monitorul de Vrancea care mereu ne este alaturi in proiectele noastre

Daca vreti sa fiti la curent cu proiectele si evenimentele GrupACT, va asteptam cu un CLICK AICI! pe pagina noastra de Facebook.

vineri, 8 martie 2013

[INFO] Atentie!!! Vectorul Fiscal are termen de depunere 25 martie 2013

Va reamintesc ca pana pe data de 25.03.2013 trebuie depus declaratia 010 pentru firmele care vor trece de la plata impozitului pe profit la microintreprindere cu 1 februarie 2013. Aceasta obligatie o au toate firmele care au depasit plafonul de 65.000 euro pentru anul 2012 si indeplinesc si urmatoarele conditii:
  • au realizat venituri, altele decat cele din activitati in domeniul bancar, in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pieţei de capital, cu exceptia persoanelor juridice care desfasoară activitati de intermediere in aceste domenii, in domeniile jocurilor de noroc, consultantei si managementului;
  • capitalul social este detinut de persoane, altele decat statul si autoritatile locale.
De asemenea, pana la acest termen este necesar sa depuneti si declaratia 101 pentru impozitul obtinut pentru anul 2012 si pentru luna ianuarie 2013.

joi, 7 martie 2013

[®] Ai probleme cu calculatorul? Astazi va recomand un laptop Samsung (la cumparare primesti cadou un telefon mobil).

Incepand de azi, in limita timpului disponibil, va voi recomanda produse ce va pot usura munca voastra la birou. Cum e de stiut, fara calculator nu exista evidenta contabila. Dar ce te faci cand el iti arata ca nu mai poate sau mai grav, ti-e teama ca oricand poti pierde baza de date. Exista si variante ieftine dar le voi prezenta intr-un alt articol.

Astazi m-am decis sa caut un laptop ce poate multumi si pe cei mai pretentiosi dintre voi, ce foloseste tehnologii de ultima generatie, la un pret corect ce poate convinge pe oricine ca este o investitie buna si pe termen lung. Detaliile despre laptop le aveti mai jos asa ca nu le voi mai repeta. In schimb va recomand sa instalati Windows 7 sau chiar 8, iar ca antivirus folositi AVIRA. Acest antivirus il folosesc de vreo 4 ani si credeti-ma ca nu am avut deloc probleme cu virusii. Va recomand chiar si versiunea gratuita, isi face treaba pe deplin. Il puteti descarca de aici!

Ei, acum vine si partea frumoasa. Daca il cumperi in perioada imediat urmatoare primesti cadou un telefon mobil Samsung S5302 Galaxy Pocket Duos, Dual Sim, negru, in valoare de 499,99 de lei. Pretul laptopului impreuna cu cadoul este de 2.399,99 de lei.



Laptop / Notebook Samsung NP300E5X-S02RO cu procesor Intel®...
Cod: NP300E5X-S02RO
Procesor
Tip procesor:
Intel® CoreTM i3
Model procesor:
3110M
Tehnologie procesor:
22 nm
Frecventa procesor:
2400 MHz
Cache:
3072 KB
Producator procesor:
Intel
Display
Caracteristici speciale display:
Anti-Reflective
Diagonala:
15.6 inch
Rezolutie:
1366 x 768
Tehnologie display:
LCD LED
Memorie
Capacitate memorie:
4 GB
Tip memorie:
DDR3
Memorie maxima:
8 GB
Frecventa:
1600 MHz
Nr sloturi/sloturi ocupate:
2/1
Hard Disk
Capacitate Hard Disk:
750 GB
Viteza de rotatie:
5400 rpm
Tip Hard Disk:
SATA
Placa Video
Tip memorie video:
Dedicata
Capacitate memorie video:
1024 MB
Producator chipset video:
NVIDIA
Seria:
GeForce
Model:
GT 620M
Caracteristici speciale video:
Tehnologie NVIDIA Optimus
Multimedia
Unitati citire/scriere:
DVD RW
Audio:
Difuzoare stereo
Cititor de carduri:
3 in 1
Camera WEB:
1.3 MP
Putere difuzoare:
3 W
Tehnologie:
SoundAlive
Porturi
RJ-45:
1
HDMI:
1
Microfon:
1
USB 2.0:
3
Iesire audio:
1
VGA:
1
Comunicatii
Retea:
10/100/1000
Wireless:
802.11 b/g/n
Bluetooth:
V 4.0
Alimentare
Baterie:
Li Ion 6 Celule
Altele
Greutate:
2.3 Kg
Dimensiuni (W x D x H):
367.9 x 243 x 29 - 34.9 mm
Tastatura numerica:
Da
Software
Sistem de operare:
Free DOS

[INFO] Ce declaratii trebuie depuse in luna martie daca vei trece la microintreprindere

Firmele care nu au depasit plafonul de 65.000 euro la finele anului 2012, respectiv 287.866 ron, vor aplica de la 1 februarie impozitul de 3% pe venituri. Pentru a trece la noul sistem de plata va trebui ca cel tarziu pe 25.03.2013 sa depuneti vectorul fiscal, formularului 010 - „Declaratie de inregistrare fiscala/de mentiuni" privind optiunea pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor". Tot pana la aceasta data va trebui sa fie depusa si declaratia 101 pentru impozitul pe profit pentru anul 2012 si pentru perioada 1-31 ianuarie 2013.

Astfel depuse aceste documente veti incepe sa declarati impozitul pe micro incepand cu 25 aprilie si apoi la urmatoarele termene, respectiv 25 iulie, 25 octombrie si 25 ianuarie 2014.

ATENTIE!!! In momentul in care o firma depaseste plafonul de 65.000 euro, aceasta va declara si va plati impozitul pe profit incepand cu trimestrul in care a depasit acest plafon. Pentru anul 2013, calculul plafonului de 65.000 euro se va calcula incepand cu data de 1.02.2013.

miercuri, 6 martie 2013

[INFO] Cum se reinnoieste un certificat digital...

In ultima perioada am primit numeroase mesaje pentru a reveni cu un nou articol dedicat reinnoirii certificatelor digitale. Este bine de stiut ca valabilitatea unui astfel certificat este de doar un an de zile ca apoi sa fie necesara reinnoirea acestuia. Astfel iata ca revin cu un nou articol prin care sa va prezint pasii ca trebuie urmati intr-o astfel de situatie:

  1. Downloadezea documentul de confirmare la adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/confirmare.pdf.
  2. Completeaza formularul si trimite-l la furnizorul certificatului digital
  3. O data validat de furnizor, intra pe www.anaf.ro -> Declaratii electronice -> Reinnoirea certificate calificate sau daca nu reusesti: Click Aici!
  4. Selecteaza formularul validat de furnizor
  5. Apasa "Transmite document"
  6. In aproximativ 4 zile va trebui sa primesti pe email de la ANAF noul numar al certificatului digital si astfel vei avea acces la Serviciul de depunere on-line.

ATENTIE! Declaratia 112 se transmite numai on-line !!! De asemenea puteti consulta si Ghidul ANAF in aceasta privinta.

marți, 5 martie 2013

Va invitam la teatru! Pe 7 martie la ”Încurcă lume”, de A.D. Hertz...Intrarea Libera!

Dragi prieteni si contabili, azi va invit la teatru. Mai exact, la ”Încurcă lume” (comedie), de A.D. Hertz. In distributie ii vom vedea pe: Sorin F., Paula G,, Adrian R., George C., Alexandra T. Intrarea este libera! Ne vedem acolo! :D

luni, 4 martie 2013

[IMPORTANT] Declaratiile lunii MARTIE


1 martie:
  • Declaraţie pe propria răspundere pentru contribuabilii persoane juridice care nu au desfăşurat activitate de la înfiinţare şi până la 31.12.2012 şi nu au obligaţia întocmirii situaţiilor financiare anuale. 
7 martie:
  • Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna februarie 2013 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.
 10 martie:
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. 
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. 
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. 
  • Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna calendaristică, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA. 
 15 martie:
  • Declaraţia anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale pentru anul 2012, formular 204
 25 martie:
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care la 31 decembrie 2012 îndeplineau condiţiile de microîntreprindere prevăzute la art. 112 indice (1) pentru trecerea de la plata impozitului pe profit la  plata impozitului pe venit microîntreprinderi. 
  • Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097.Se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 şi care se află înscrise în ,,Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare,, a căror perioadă fiscală este luna şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna februarie 2013, în vederea ieşirii din sistemul TVA la încasare începând cu 1 aprilie 2013. 
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie, formular 100
  • Declaraţie privind impozitul pe profit, formular 101 pentru anul 2012. Se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin. (5) lit. a) şi b), alin. (14) şi (15). 
  • Declaraţie privind impozitul pe profit, formular 101 pentru luna ianuarie 2013. Se depune de către persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care la 31 decembrie 2012 îndeplineau condiţiile de microîntreprindere prevăzute la art. 112 indice (1)  şi începând cu 1 februarie 2013 au devenit plătitori de impozit pe venit microîntreprinderi. 
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii februarie 2013, formular 112
  • Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România - pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2013, formular 224
  • Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2013, formular 300
  • Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.
  • Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307. Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin.(7); al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal.
  • Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune până la 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata TVA aferentă: livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA. 
  • Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna februarie 2013, formular 390 VIES. 
  • Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna februarie 2013 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară. 

vineri, 1 martie 2013

[IMPORTANT] Astazi este termen pentru depunerea declaratiei pentru cei ce nu vor depune bilanturile in 2012

Pentru contribuabilii care nu au desfasurat nicio activitate de la constituire pana pe 31.12.2012, acestia nu sunt obligati sa depuna nicio situatie financiara pe anul precedent. In schimb, au obligatia ca pana cel tarziu azi sa depuna la unitatile Administrative ale Finantelor Publice teritoriale o declaratie pe propria raspundere a persoanei care se ocupa cu administrarea unitatii. Aceasta declaratie trebuie sa contina denumirea completa a societatii, adresa si nr de telefon, nr de inregistrare la Registrul Comertului, codul unic inregistrare si capitalul social.
Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com