Potrivit prevederilor punctului 152 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 dat în aplicarea art. 78 alin. 2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în categoria „venituri din alte surse”, venituri impozabile se regăsesc şi indemnizaţiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuţiilor privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare şi locale.
Impozitul pe venituri din alte surse se calculează, reţine şi virează de către administraţiile publice locale, prin aplicarea cotei de 16% la venitul brut, este final şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
De asemenea, administraţiile publice locale au următoarele obligaţii:
- declararea impozitului în formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile la plată la bugetul de stat” rândul 19 „Impozit pe venituri din alte surse” până la data de 25 a lunii următoare.
- completarea şi depunerea formularului 205 până la 28 februarie 2013;
Pentru veniturile prevăzute la art. 78 din Codul Fiscal, reprezentând indemnizaţiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuţiilor privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare şi locale, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2012, se aplică prevederile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cazul veniturilor realizate după data de 1 iulie 2012, se aplică prevederile art. 296 indice 27 alin.(2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În aceste condiţii, atât în perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2012, cât şi după 1 iulie 2012, persoanele respective (beneficiarii de venit) au obligaţia plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate (5,5%) numai în situaţia în care nu realizează cel puţin unul din următoarele venituri din: salarii şi asimilate salariilor; activităţi independente; agricultură; şomaj şi pensii.
Atenţie! Plătitorii de venit, respectiv administraţiile publice locale, nu au obligaţia reţinerii şi plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile acordate personalului cu atribuţii privind desfăşurarea alegerilor locale.
Stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obţinute până la data de 30 iunie 2012, se face de către casele de asigurări de sănătate, potrivit legislaţiei specifice, pe baza declaraţiei prevăzute în anexa nr. 5 la Normele Metodologice aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru veniturile obţinute după data de 1 iulie 2012, stabilirea contribuţiei se face de către organul fiscal, potrivit art. 296 indice 28 lit. c) din Codul Fiscal, pe baza Declaraţiei privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit (formular 205), depusă de plătitorul de venit conform art. 93 alin. (2) din Codul Fiscal.
via: DGFPVL
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu