joi, 19 iulie 2012

[INFO] Ce contributii trebuiesc sa plateasca persoanele fizice care obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala


1. Pentru contribuabilii la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă

 Contribuabilii menţionaţi mai sus datorează:
- contribuţia de asigurări sociale (CAS - 31,3%) şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS - 5,5%), dacă singurul venit realizat este cel din drepturi de proprietate intelectuală.
Baza lunara de calcul pentru CAS (pensie) este:
- venitul declarat care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (2.117 x 35% = 741 lei) şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig (10.585 lei).
Baza lunară de calcul pentru CASS (sănătate) este:
- venitul net, respectiv venitul brut diminuat cu cheltuielile deductibile exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, care nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară (700 lei).

Pentru CAS, organul fiscal va stabili obligaţiile de plată pe baza venitului declarat în baza Declaraţiei 600 şi va emite „Decizia de impunere privind obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”, cod 610, iar pentru CASS - „Decizia de impunere pentru plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate”, cod 620, pe baza declaraţiei de venit estimat/privind venitul realizat, potrivit modelulului aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 891/2012.

Contribuţiile se plătesc trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

După încheierea anului fiscal, în baza declaraţiei privind venitul realizat depusă de contribuabili, formular 200, organul fiscal stabileşte obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prin decizia de impunere anuală regularizând sumele datorate cu titlu de plăţi anticipate.

Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală.

2. Pentru contribuabilii care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală în regim de reţinere la sursă

Contribuabilii menţionaţi mai sus, în condiţiile în care acesta este singurul venit realizat datorează:
- contribuţia de asigurări sociale (CAS - 10,5%) care se aplică asupra venitului brut diminuat cu cota de cheltuială forfetară şi care nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut (10.585 lei)
- contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS - 5,5%) care se aplică asupra venitului brut diminuat cu cota de cheltuială forfetară şi care nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară.

Contribuabilii menţionaţi mai sus datorează contribuţii sociale individuale în cursul anului, sub forma plăţilor anticipate, plătitorii de venituri având obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumelor respective. Contribuţiile reţinute se virează şi se declară în „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, formular 112, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, respectiv a lunii următoare trimestrului în care s-a plătit venitul, în funcţie de perioada fiscală aleasă de plătitorul de venit.

Pentru aceşti contribuabilii, obligaţiile reprezentând contribuţia individuală de asigurări sociale calculate, reţinute şi virate în cursul anului fiscal de către plătitorii de venit sunt obligaţii finale.

Important! Indiferent de opţiunea exprimată pentru modul de impunere (sistem real sau reţinere la sursă), contribuabilii nu datorează cele două cote de contribuţii dacă mai realizează alte tipuri de venituri sau sunt asiguraţi în sistemul public de pensii sau beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii.

via: DGFPVL


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com