Taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule se plăteşte la:
- înscrierea în evidenţele autorităţii competente, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România;
- repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute de Legea nr. 9/2012;
- reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei;
- prima transcriere a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, sau taxa pe poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă Guvernului nr. 50/2008;
În vederea calculării taxei de către autoritatea fiscală, contribuabilii trebuie să prezinte, în copie şi în original, următoarele documente:
- cerere, (model tip) aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 28/2012;
- cartea de identitate a vehiculului;
- documente care atestă dobândirea autovehiculului pentru care se solicită plata taxei de către contribuabil;
- în cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a acestora şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere, precum şi rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă „Registrul Auto Român” ori rezultatul evaluării individuale efectuate pentru deprecieri.
În cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, în locul cărţii de identitate a vehiculului, va fi prezentat un document care să conţină elementele necesare calculului taxei de către organul fiscal. Cererea se depune în format electronic, însoţită de documentul menţionat mai sus.
Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe sau îşi au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 „Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”, codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu