luni, 3 mai 2010

Raspuns - Tiberiu Lovin: Aplicarea scutirii de TVA pentru operatiunile de negociere in acordarea de credite

Urmare numeroaselor solicitări primite la Direcţia de legislatie în domeniul TVA, în vederea clarificării regimului TVA aplicabil operaţiunilor de negociere în acordarea de credite, MFP face următoarele precizări:

- La data de 1 ianuarie 2008 prin Hotărârea Guvernului nr. 1579/2007 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, au fost aduse o serie de clarificări privind regimul TVA aplicabil operaţiunilor financiar-bancare, inclusive în ceea ce priveşte definirea noţiunii de negociere în instrumente financiare, în sensul aplicabilităţii scutirilor de taxa pe valoarea adaugată.
- Aceste prevederi au un caracter explicativ, fiind aplicabile şi operaţiunilor derulate anterior introducerii în norme a respectivelor clarificări.

Astfel, potrivit alin. (2) al pct. 35 din norme, este considerată negociere în operaţiuni financiar-bancare asigurarea tuturor demersurilor necesare pentru ca cele două părţi direct implicate, respectiv clientul şi prestatorul de servicii financiar-bancare, să intre în relaţie contractuală. Simpla culegere, prelucrare a datelor şi furnizare a rezultatelor nu reprezintă negociere în operaţiuni financiar-bancare, aşa cum rezultă şi din decizia Curţii Europene de Justiţie în Cazul C-235/00 CSC.

În acest sens, potrivit Deciziei în cazul Curţii Europene de Justiţie C-235/2000 (CSC) în ceea ce priveşte negocierea în legătură cu instrumentele financiare trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
- scopul negocierii este de a face tot ceea ce este necesar pentru ca cele două părţi implicate să încheie un contract, fără ca negociatorul să aibă un interes personal în termenii contractuali;
- simpla culegere, prelucrare a datelor şi furnizare a rezultatului, nu reprezintă negociere.

Prin urmare, în vederea aplicabilităţii scutirii de TVA pentru operaţiunile de negociere în acordarea de credite, este necesară o analiză de la caz la caz, astfel:
- În cazul în care potrivit prevederilor contractual societatea prestatoare este remunerată numai dacă rezultatul activităţii se concretizează prin aprobarea unui dosar de credit, serviciile prestate reprezintă negociere de credite potrivit alin. (2) al pct. 35 din norme şi prin urmare, le sunt aplicabile prevederile art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal, referitoare la scutirea de taxa pe valoarea adaugată fără drept de deducere.
- În situatia în care potrivit prevederilor contractual societatea prestatoare este remunerată indiferent de rezultatul activităţii, respectiv dacă urmare serviciilor prestate se aprobă sau nu dosarul de credit, serviciile realizate nu reprezintă servicii de negociere de credite scutite de taxă în sensul art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal, fiind taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugată.

sursa – mfinante.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com