marți, 7 septembrie 2010
Doamne, de cate ori intram si iesim din criza?
S-a dus iar la Tvr. Cu manechinul Culcer pe post de moderator. Si a continuat sirul neîntrerupt de minciuni grosolane.
1. a declarat ca maximul crizei a fost depasit. Si ca este prima data când se pronunta despre asa ceva. Pâna si moderatoarea a încercat sa spuna ca a mai zis ... In 2009, în plina campanie electorala, a spus ca recesiunea s-a terminat, si vom avea crestere economica. Dubla minciuna grosolana. Incep sa cred ca si moderatoarei începe sa îi fie greata de atâta nerusinare. Sa nu uitam ca este vorba de Basescu, care a jurat strâmb pe Biblie.
2. declara Basescu: "abordările publice şi programele, aşa cum le-am văzut în enunţuri, fără nicio susţinere, la PNL şi PSD îmi arată că nu sunt capabile să treacă România prin criză. Ar guverna demagogic, cum au făcut-o în 2007-2008, ar merge pe nişte soluţii imposibile, care ar îngloda ţara în datorii şi în deficite".
In acei ani România a avut crestere economica puternica, excedent la fondul de pensii, un trai civilizat. Odata cu aparitia PDL la guvernare, fondul de pensii s-a evaporat, s-au împrumutat foarte multi bani care nu se stie cum au fost cheltuiti - cu complicitatea FMI. Guvernarea PDL nu are niciun program, nu are habar de masuri de relansare economica, este o guvernare corupta (vezi cazurile Ritzi, Udrea). In 2009 si în primele luni ale lui 2010, PDL nu a facut absolut nimic contra crizei, din motive de realegere a presedintelui. Dimpotriva, au aruncat banii publici pe tot felul de contracte paguboase pentru cetateni, dar fructuoase pentru firmele mafiei PDL.
Multi îl banuiesc pe Basescu de inteligenta. Este doar un incult viclean, care vrea sa domine România, dar si sa tina deschise robinetele cu bani publici pentru clientela mafiei de partid.
Somn usor România ...
Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu