vineri, 17 mai 2013

[INFO] Noile reguli privind impozitarea veniturilor din agricultura


Generalităţi

Veniturile din activităţi agricole realizate individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică sunt impuse pe bază de norme de venit, indiferent de forma de organizare a activităţii şi cuprind veniturilerezultate din cultivarea terenurilor, creşterea şi exploatarea animalelor deţinute cu orice titlu, inclusiv cele luate în arendă.
Aceste venituri sunt impozabile indiferent dacă se face sau nu dovada valorificării produselor.
Important!
Veniturile obţinute din valorificarea produselor prevăzute mai sus în altă modalitate decât în stare naturală reprezintă venituri din activităţi independente şi se supun regulilor de impunere proprii categoriei respective.
Veniturile pentru care nu au fost stabilite norme de venit, se supun impunerii veniturilor din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real.
Produsele vegetale cuprinse în grupele pentru care venitul se stabileşte pe baza normelor de venit sunt prevăzute în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, aprobat prin ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale(cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr, tutun, hamei pe rod, legume în câmp, legume în spaţii protejate, leguminoase pentru boabe, pomi pe rod, vie pe rod, flori şi plante ornamentale.
În cadrul grupei de produse vegetale - leguminoase pentru boabe se cuprind: mazăre pentru boabe; fasole pentru boabe; bob; linte; năut; lupin.
Grupele de produse animale pentru care venitul se stabileşte pe baza normelor de venit sunt definite după cum urmează:
1. vaci şi bivoliţe (vaci - femele din specia taurine care au fătat cel puţin o dată; bivoliţe - femele din specia bubaline care au fătat cel puţin o dată);
 2. ovine şi caprine: (oi - femele din specia ovine care au fătat cel puţin o dată; capre - femele din specia caprine care au fătat cel puţin o dată);
3. porci pentru îngrăşat - porci peste 35 de kg, inclusiv scroafele de reproducţie;
4. albine - familii de albine;
5. păsări de curte - totalitatea păsărilor din speciile găini, raţe, gâşte, curci, bibilici, prepeliţe.
Sistemul de impunere pe baza normelor de venit implică stabilirea unui venit minim neimpozabil care este prevăzut la art. 72 Cod Fiscal (exemplu: pentru cereale - suprafaţa de până la 2 ha, pentru pomi pe rod suprafeţe de până la 1,5 ha, pentru vie pe rod - suprafaţa de până la 0,5 ha, pentru vaci şi bivoliţe - până la 2 capete, pentru ovine şi caprine - până la 10 capete, pentru păsări - până la 100 de capete, pentru albine - până la 50 de familii etc.)
Veniturile care depăşesc minimul neimpozabil se impun conform normelor de venit stabilite de Ministerul Finanţelor Publice pentru anul 2013 pe unitate de suprafaţă sau cap de animal care sunt prevăzute la art. 73 Cod Fiscal (exemplu: la cereale - pentru suprafaţa mai mare de 2 ha norma de venit este de 449 lei , pentru pomi pe rod - pentru suprafaţa mai mare de 1,5 ha norma de venit este de 4.709 lei, la vaci şi bivoliţe - norma de venit pentru ce depăşeşte 2 capete este de 453 lei etc.).
Impozitul datorat se calculează prin aplicarea cotei de 16% la norma de venit.
Exemplu nr. 1
Suprafaţă cultivată cu cereale - 3 ha; 2 ha sunt neimpozabile, iar pentru 1 ha se plătesc 72 de lei (449 lei norma pe hectar x 16%).
Exemplu nr. 2
Deţinător a 125 de familii de albine:
- pentru 50 de familii, veniturile sunt neimpozabile;
- pentru diferenţa de 75 de familii, norma este de 98 lei pe familie, impozitul 15,7 lei pe familie (98 lei x 16%);
- total impozit:  1.177,5 lei (15,7 lei x 75 familii de albine).
În cazul contribuabililor care realizează în mod individual venituri din desfăşurarea a două sau mai multe activităţi agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, organul fiscal competent stabileşte venitul anual prin însumarea veniturilor corespunzătoare fiecărei activităţi.
Contribuabilii care obţin doar venituri din activităţi agricole pentru care au fost stabilite norme de venit nu au obligaţii contabile.
În cazul cheltuielilor efectuate în comun care sunt aferente veniturilor pentru care există regimuri fiscale diferite, respectiv determinare pe bază de normă de venit şi venit net anual determinat pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cotele de cheltuieli vor fi alocate proporţional cu suprafeţele de teren/numărul de capete de animale/numărul de familii de albine deţinute.

Formularistică

Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (OPANAF) nr. 476/2013 de modificare a OPANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările ulterioare s-a aprobat modelul şi conţinutul formularului 221 „Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”.

Completarea şi depunerea formularului 221

Au obligaţia de a depune formularul 221 persoanele fizice care realizează, în mod individual, venituri din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din:
- cultivarea produselor agricole vegetale;
- exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea;
- creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală;
În formularul 221, modulul III „Date pentru stabilirea venitului impozabil”, sunt prezentate categoriile de produse vegetale şi animale care cuprind suprafeţele de teren/numărul de capete de animale şi familii de albine până la care venitul este neimpozabil.
În cazul în care activitatea agricolă pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţiile declarative revin asocierii şi se îndeplinesc de către asociatul care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice.
Veniturile din activităţi agricole pentru care nu au fost stabilite norme de venit se supun impunerii potrivit prevederilor Capitolul II „Venituri din activităţi independente” de la Titlul III „Impozitul pe venit” din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Veniturile din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit, realizate din exploatarea bunurilor (suprafeţe destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine) deţinute în comun sau în devălmăşie de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole, în situaţia în care acestea nu se cunosc.
În cazul persoanelor fizice pentru care nu a fost finalizată procedura succesorală, veniturile corespunzătoare suprafeţelor destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine, se atribuie contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole.

Categorii de contribuabili care nu au obligaţia depunerii D 221

Nu au obligaţia depunerii formularului 221:
- persoanele fizice/membrii asocierilor fără personalitate juridică ce deţin cu orice titlu suprafeţe de teren destinate producţiei agricole, pentru cele necultivate, pentru cele cultivate cu plante furajere, păşuni şi fâneţe naturale, destinate furajării animalelor proprii, pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit şi a celor prevăzute la art. 72 alin. (2) din Codul Fiscal;
- contribuabilii arendatori, care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor supuse impunerii potrivit prevederilor Capitolului IV „Venituri din cedarea folosinţei bunurilor” Titlul III „Impozitul pe venit” din Codul Fiscal;
- contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole şi îşi desfăşoară activitatea în mod individual, în limitele neimpozabile prevăzute la art. 72 alin. (2) din Codul Fiscal;
- contribuabilii care obţin venituri din exploatarea bunurilor (suprafeţe destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine), deţinute în comun sau în devălmăşie şi sunt atribuite de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate în limitele neimpozabile prevăzute la art. 72 alin. (2) din Codul Fiscal;
- contribuabilii care realizează venituri din cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală şi pentru care veniturile din activităţi agricole sunt impuse pe bază de normă de venit după data de 25 mai a anului fiscal în care s-a produs evenimentul pentru veniturile realizate după 25 mai şi până la sfârşitul anului fiscal respectiv;
- persoanele fizice care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică în limitele neimpozabile prevăzute la art. 72 alin. (2) din Codul Fiscal.

Termenul de depunere a declaraţiei

Declaraţia se depune la organul fiscal competent:
- până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs, privind suprafaţa cultivată/cap de animal/familie de albine deţinută/deţinut la data declarării. În cazul contribuabililor/asocierilor fără personalitate juridică care depun cu întârziere declaraţia pentru anul în curs, după data de 25 mai, informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţele cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute la data de 25 mai;
- ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia depusă anterior, acesta completează şi depune o declaraţie rectificativă, situaţie în care se va înscrie „X” în căsuţa prevăzută în acest scop.
În cazul în care intervin modificări privind structura suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale sau numărul de capete de animale/familii de albine, declaraţia rectificativă se depune până la data de 25 mai a anului fiscal de raportare, iar informaţiile cuprinse în declaraţie vizează suprafeţele cultivate/capetele de animal/familiile de albine deţinute la data depunerii declaraţiei rectificative.
Modificarea structurii suprafeţelor destinate producţiei agricole vegetale sau numărului de capete de animale/familii de albine, intervenite după data de 25 mai nu conduce la ajustarea normelor de venit, respectiv a venitului anual impozabil.

Organul fiscal competent pentru depunerea D 221

1. În situaţia în care activitatea se desfăşoară în mod individual, declaraţia se completează în două exemplare:
- originalul se depune la:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.
- copia se păstrează de către contribuabil sau de împuternicitul/curatorul acestuia.
2. În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, declaraţia se completează în două exemplare:
- originalul se depune la organul fiscal la care asocierea este luată în evidenţă fiscală;
- copia se păstrează la domiciliul fiscal al asocierii, împreună cu celelalte documente privind activitatea acesteia.

Depunere

Declaraţia 221:
- se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului;
- se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora, înscriindu-se cu majuscule, citeţ şi corect, toate datele prevăzute de formular;
- se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
Atenţie! Au obligaţia depunerii formularului 221 şi persoanele care au beneficiat de forme de sprijin acordate de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile accesate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală sau altor instituţii pentru veniturile realizate peste limitele neimpozabile.

Termene de plată

Ulterior depunerii D 221 (25 mai 2013), organul fiscal emite decizia de impunere anuală, conform căreia se efectuează plata impozitului către bugetul de stat în două rate egale, astfel:
- 50% până la 25 octombrie inclusiv;
- 50% până la 15 decembrie inclusiv.
Impozitul este final şi nu se recalculează de organul fiscal.

via@FinanteValcea

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com