Se afișează postările cu eticheta proces. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proces. Afișați toate postările

luni, 27 februarie 2012

[IMPORTANT] Inventarierea patrimoniului la 31.12.2011


Cand este necesara inventarierea ?

Entităţile au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în următoarele situaţii:

a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege;

b) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;

c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;

d) cu prilejul reorganizării gestiunilor;

e) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră;

f) în alte cazuri prevăzute de lege.

În cazul în care, în situaţiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate ţine loc de inventariere anuală, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii.

Stiati ca ….

Toate elementele de natura activelor trebuie să fie date în răspundere gestionară sau în folosinţă, după caz, salariaţilor ori administratorilor entităţii.

Inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se face, de regulă, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul activităţii fiecărei entităţi.

La entităţile cu activitate complexă, bunurile pot fi inventariate şi înaintea datei de încheiere a exerciţiului financiar, cu condiţia asigurării valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în situaţiile financiare anuale întocmite pentru exerciţiul financiar respectiv.

Entităţile care, potrivit legii contabilităţii, au stabilit exerciţiul financiar diferit de anul calendaristic, organizează şi efectuează inventarierea anuală astfel încât rezultatele acesteia să fie cuprinse în situaţiile financiare întocmite pentru exerciţiul financiar stabilit.

În situaţia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul-inventar se cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere actualizate cu intrările şi ieşirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar.

Cine raspunde de inventar ?

Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii. În vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activităţii, pe care le transmit comisiilor de inventariere.

joi, 26 mai 2011

IMPORTANT - Atentie! Termenul de depunere pentru bilanturi este 30 mai 2011

ATENTIE ! Situaţiile financiare anuale. Se depun de către societăţile comerciale/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, pentru exerciţiul financiar 2010. Reglementare: OMEF nr. 2.870/2010; Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

RESURSE:
2. ANEXE: declaratie, raport, propunere de distribuire pierderi/profit, proces verbal, note explicative

CINE SEMNEAZA BILANTULUI?

Conform art. 28 alin. 10 din Legea contabilitatii 82/1991, republicata, cu modificarile ulterioare, situatiile financiare anuale si celelalte raportari contabile se semneaza de catre directorul economic, contabilul-sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie.De asemenea, ele pot fi intocmite si semnate de persoane fizice sau juridice membre CECCAR (art. 28 alin. 11 din lege). In ambele situatii, ele se semneaza si de catre administratorul sau persoana care are obligatia gestionarii patrimoniului societatii (art. 28 alin. 13 din lege).

In cazul societatilor comerciale care in exercitiul financiar precedent au inregistrat cifra de afaceri neta sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro, situatiile financiare anuale si celelalte raportari contabile se intocmesc si se semneaza de catre persoanele care organizeaza si conduc contabilitatea acestora (art. 5 alin. 11 si art. 28 alin. 12 din lege).

Avand in vedere prevederile art. 10 din lege referitoare la organizarea si conducerea contabilitatii, administratorul are obligatia gestionarii patrimoniului unitatii si poarta raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii, in timp ce directorul economic (sau contabilul-sef ori alta persoana imputernicita in toate cazurile, cu studii economice superioare) este conducatorul compartimentului de contabilitate si poarta raspunderea pentru aplicarea necorespunzatoare a reglementarilor contabile.

In consecinta, chiar daca administratorul are studii economice superioare, el nu poate semna singur situatiile financiare anuale, chiar daca societatea nu are salariati, ci impreuna cu expert contabil (societate de expertica contabila membra CECCAR) angajat(a) pe baza de contract de prestari de servicii in domeniul contabilitatii.

In cazul in care societatea are angajata o persoana cu studii economice superioare cu atributii in organizarea si tinerea contabilitatii, situatia financiara anuala este semnata de catre aceasta persoana impreuna cu administratorul societatii. Nivelul de salarizare al angajatului nu conteaza, ci numai atributiile prevazute in fisa postului.
Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com