Se afișează postările cu eticheta inventar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inventar. Afișați toate postările

luni, 27 februarie 2012

[IMPORTANT] Inventarierea patrimoniului la 31.12.2011


Cand este necesara inventarierea ?

Entităţile au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în următoarele situaţii:

a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege;

b) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;

c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;

d) cu prilejul reorganizării gestiunilor;

e) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră;

f) în alte cazuri prevăzute de lege.

În cazul în care, în situaţiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate ţine loc de inventariere anuală, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii.

Stiati ca ….

Toate elementele de natura activelor trebuie să fie date în răspundere gestionară sau în folosinţă, după caz, salariaţilor ori administratorilor entităţii.

Inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se face, de regulă, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul activităţii fiecărei entităţi.

La entităţile cu activitate complexă, bunurile pot fi inventariate şi înaintea datei de încheiere a exerciţiului financiar, cu condiţia asigurării valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în situaţiile financiare anuale întocmite pentru exerciţiul financiar respectiv.

Entităţile care, potrivit legii contabilităţii, au stabilit exerciţiul financiar diferit de anul calendaristic, organizează şi efectuează inventarierea anuală astfel încât rezultatele acesteia să fie cuprinse în situaţiile financiare întocmite pentru exerciţiul financiar stabilit.

În situaţia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul-inventar se cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere actualizate cu intrările şi ieşirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar.

Cine raspunde de inventar ?

Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii. În vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activităţii, pe care le transmit comisiilor de inventariere.

duminică, 13 februarie 2011

Update - Declaratia inventar privind contributia pentru concedii si indemnizatii

Conform Ordinului CNAS 25/2011, declaratia - inventar privind contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate aflata in sold la data de 31 decembrie 2010 si neachitata pana la data de 31 ianuarie 2011, inclusiv accesoriile aferente pe ani fiscali si soldul sumelor de recuperat de la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, trebuie depusa pana pe 15.02.2011.

ANEXA 1-2 din Ordinul CNAS 25/2011:
(click pe imagine)

Pentru a citi Ordinul CNAS, vizitati site-ul www.avocatnet.ro - CLICK AICI!

Pentru a downloada Anexa 1 – Declaratia Inventar - CLICK AICI!

Pentru a downloada Anexa 2 – format electronic - CLICK AICI!

miercuri, 9 februarie 2011

Raspunsuri la cateva mesaje primite via email

Pentru inceput doresc sa-mi cer scuze ca nu am reusit sa va raspund pe email celor ce imi cititi blogul si aveti intrebari pentru mine. In ultima perioada am fost foarte ocupat cu declaratiile, in special cu cea unica. Pentru ca azi am reusit sa scap, acest articol este dedicat voua unde va voi raspunde la cele mai frecvente intrebari:

1. Declaratiile ce trebuiesc depuse in luna februarie, anul curent, le regasiti intr-un articol anterior - CLICK AICI!.

ATENTIE! Pana pe 15 februarie, trebuie depusa Declaratia de inventar, introdusa de CNAS saptamana trecuta, care cuprinde contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate aflata in sold la 31 decembrie 2010 si neachitata pana la 31 ianuarie 2011. Pentru aceasta nu mai este nevoie de certificare fiscala.

2. Conform cu articolul nr. 298, alineatul 3 din Codul Muncii, de la 1 ianuarie 2011 evidenta muncii va fi tinuta prin intermediul registrului general de evidenta a salariatilor transmis in format electronic de catre angajatori.

Persoanele fizice si juridice care detin sau pastreaza, potrivit legii, carnete de munca sunt obligate sa puna aceste documente la dispozitia casei teritoriale de pensii, pe a carei raza teritoriala isi au domiciliul sau sediul, pana la data de 30 noiembrie 2010. art. 296 alin. (1) din Codul muncii care stipuleaza ca “vechimea in munca stabilita stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se probeaza cu carnetul de munca”, in carnetele de munca se inscriu urmatoarele:

Rubricile nr. 1,2 si 8 se completeaza in conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca si Ordinul nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de intocmire, completare, pastrare si evidenta a carnetului de munca.

Incepand cu 31.01.2011 nu se vor mai presta servicii de inregistrare si depunere a documentelor cu privire la executarea si incetarea raporturilor de munca (acte aditionale, state de plata, decizii, etc.).

! Angajatori care nu si-au platit comisionul ITM, Anaf se va ocupa de recuperarea acestor sume.

Carnetele de munca pastrate si completate de catre inspectoratul teritorial de munca se predau angajatorilor pe baza unei instiintari scrise de catre ITM in ziua in care sunteti programat sa le ridicati (cel putin asa am fost informat de ITM Vrancea) iar ridicarea lor se va face pe baza unui proces-verbal de predare primire pana la data de 30.06.2011, urmand ca acestea sa fie predate titularilor de catre angajator pe baza de proces-verbal de predare primire.

ATENTIE! In cazul in care doriti sa detasati vreun angajat in strainate va trebuie o notificare (vedeti mai jos exemplul) si o copie dupa contractul cu partea straina.

Exemplu de Notificare ITM:

S.C. .............................. SRL
N.O.R. ..............................
C.U.I. ..............................
SEDIU ................................


CĂTRE
I.T.M

Prin prezenta va instiintam ca angajatul ............, domiciliat in ..............., str. ............., nr..............., jud. ......................, CNP ......................, CIM nr.........................................., va urma sa fie detasat in ........................................, incepand cu data de 10.02.2011 conform contractului cu societatea ...................................
Angajatul ......................................... si-a dat acordul in privinta detasarii sale in ........................ Prin urmare s-a semnat de ambele parti, contractul aditional nr........................ la contractul de munca si care prevede urmatoarele:
- Perioada detasarii este ............................................
- Drepturile salariale vor fi virate prin ordin bancar sau dispozitie de plata prin caserie in moneda nationala, lei
- Prestatiile activitatii desfasurate in strainatate vor fi renumerate astfel: ...................... Salariu de incadrare si ...................euro/zi Diurna legala
- Prin contractul de antepriza, ............................ va asigura toate cheltuielile legate de transport Romania-Danemarca si retur, transportul la locul de munca, toate cheltuielile privind asigurarea de sanatate sau alte cheltuieli privind contributii sociale
- Am informat salariatul cu privire la obiceiurile locale si asupra modului de comportare al acestora in societate
- Vom asigura toate conditiile privind repatrierea salariutului la incetarea perioadei de munca in strainatate

ADMINISTRATOR


L.S.

3. Firmele carora le-a expirat perioada de suspendare, de regula 3 ani, au dreptul la prelungirea acesteia cu inca un an. Pasii:
a. Sunati la ORC (din judetul dvs) pentru a va transmite numarul si data certificatului constator care trebuie sa il depuneti in original, daca este cazul;
b. Intocmiti o decizie a asociatului, exemplu:

SC .............................. SRL
CUI:...................................
Nr. ........./.........................

DECIZIA NR......
Data ....................

Dl./Dna ................................., asociat unic la ...................................... (in baza actului constitutiv al societatii comerciale), cu sediul in ....................................................., CUI:............., NOR:..................

D E C I D E:

- În temeiul prevederilor Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale si a prerogativelor stabilite prin actul constitutiv al societãtii, asociatul unic (administratorul) decide prelungirea suspendarii (întreruperea temporara) activitãtii societatii, ca urmare a urmatoarelor motive:
- climatul economic actual,
- lipsa activitatii pana in acest moment.
- Suspendarea se realizeaza pentru o perioada de 1 an.

Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se însãrcineazã administratorul societatii, care va avea ca sarcina si efectuarea tuturor formalitatilor la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul ....................

c. Se achita o taxa de aproximativ 160 ron.

4. In legatura cu ultima tema, sincer sa fiu nu cunosc amanunte pentru ca inca nu m-am documentat despre acest subiect. Totusi, un material interesant il puteti gasi aici: Tinerii antreprenori pot primi 10.000 euro de la stat urmand ca pentru cei interesati sa-mi scrieti pe email si sa va raspund pentru fiecare caz in parte.

Cu acestea, va multumesc tuturor ce cititi acest blog iar pentru alte detalii va rog sa reveniti prin intermediul formularului de contact sau via email.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Inventarierea patrimoniului 31.12.2010

Tot mai multe societati , de regula filiale ale unor companii globale , se vad nevoie sa efectueze inventarierea anuala a patrimoniului inainte de data de 31.12.2010, fiindca sistemele lor de contabilitate (respectiv anul de raportare ) se inchid la sfarsit an si au posibilitati limitate de a mai face inregistrari in cursul anului urmator aferente anului trecut.

Legislatia privind inventarierea patrimoniului a fost actualizata in octombrie 2009 (Ordinul 2861). Cand este necesara inventarierea ?

• entităţile au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi în următoarele situaţii:

a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege;

b) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;

c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;

d) cu prilejul reorganizării gestiunilor;

e) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră;

f) în alte cazuri prevăzute de lege.

În cazul în care, în situaţiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate ţine loc de inventariere anuală, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii.

Stiati ca ….

Toate elementele de natura activelor trebuie să fie date în răspundere gestionară sau în folosinţă, după caz, salariaţilor ori administratorilor entităţii.

Inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se face, de regulă, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul activităţii fiecărei entităţi.

La entităţile cu activitate complexă, bunurile pot fi inventariate şi înaintea datei de încheiere a exerciţiului financiar, cu condiţia asigurării valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în situaţiile financiare anuale întocmite pentru exerciţiul financiar respectiv.

Entităţile care, potrivit legii contabilităţii, au stabilit exerciţiul financiar diferit de anul calendaristic, organizează şi efectuează inventarierea anuală astfel încât rezultatele acesteia să fie cuprinse în situaţiile financiare întocmite pentru exerciţiul financiar stabilit.

În situaţia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul-inventar se cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere actualizate cu intrările şi ieşirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar.

Cine raspune de inventar ?

Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii. În vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activităţii, pe care le transmit comisiilor de inventariere.

sursa: contzilla.ro

UTIL:

1. DECIZIE DE INVENTARIERE model
2. PROCEDURI DE INVENTARIERE model
3. PROCES VERBAL DE INVENTARIERE model


Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com