Se afișează postările cu eticheta 394. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 394. Afișați toate postările

miercuri, 22 februarie 2012

[INFO] Declaratiile 205, 300 si 394 au fost actualizate


Va punem la dispozitie noile versiuni:

D205: DECLARAŢIE INFORMATIVĂ privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit conform cu OPANAF nr.52/ 20.01.2012. Actualizat in 15/02/2012 - vers.1.0.2/2012;

D300: Decont de taxă pe valoarea adăugată conform OPANAF nr. 3665/22.12.2011, utilizat începând cu declararea obligaţiilor fiscale valabil de la data 01.01.2012. Actualizat în data de 17.02.2012;

D394:  Declaraţie informativă privind livrările/prestarile şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional" conform OPANAF 3596/2011 publicat în MO 927/28.12.2011. Utilizata începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2012(impreuna cu D300).


* va recomand ca prima data sa completati D394 si apoi D390 (preluati corect datele din D394 si corelatile in special cu randurile 17.1 si 27.1 din D300) pentru ca corelatiile sa fie corecte.

joi, 2 februarie 2012

[IMPORTANT] Noi actualizari aduse D101, D100, D112, D300 si D394

Conform ultimelor modificari aduse declaratiilor va punem la dispozitie variantele actualizate:





ATENTIE! Începând cu decontul lunii ianuarie 2012, între D300 și D394 există corelații:
  • între rândul 13 din D300 și secțiunea C a D394 – “livrări de bunuri/ prestări de servicii efectuate pentru care se aplică taxarea inversă”
  • între rândul 25=rândul 12 din D300 și secțiunea C a D394 – “achiziţii de bunuri şi servicii efectuate pentru care se aplică taxarea inversă”
  • între rândul 17.1 și secțiunea C a D394 – valoarea însumată a rubricilor “livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate” și “livrări de bunuri/ prestări de servicii efectuate pentru care se aplică taxarea inversă”
  • între rândul 27.1 și secțiunea C a D394 – valoarea însumată a rubricilor “achiziții de bunuri/prestări de servicii efectuate” și “achiziţii de bunuri şi servicii efectuate pentru care se aplică taxarea inversă”

vineri, 6 ianuarie 2012

[UPDATE] Precizari privind depunerea D394 incepand pentru raportarile ianuarie 2012

Dupa cateva mail-uri prin care aveati intrebari legat de modul de depunere a D394, am revenit cu precizari. Astfel contribuabili care depun declaratia sunt:
  • persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru orice operaţiune taxabilă pentru care este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, şi pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare. Declaraţia trebuie să conţină toate facturile care au fost emise în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea „taxare inversă”, şi pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare;
  • persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziţii de bunuri sau servicii taxabile cu cota prevăzută de lege. Declaraţia trebuie să conţină toate facturile care au fost primite în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea „taxare inversă”, şi pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare.
Atenţie! În conţinutul formularului sunt evidenţiate distinct operaţiunile de livrări sau achiziţii de cereale şi plante tehnice prevăzute la art. 160 alin. 2), lit.(c) din Codul Fiscal pentru care se aplică taxarea inversă.

Declaraţia se depune în format electronic sub forma unui fişier .pdf astfel:
  • în format hârtie semnat şi ştampilat însoţit de suportul electronic la registratura organului fiscal sau prin poştă cu confirmare de primire;
  • prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România.
Important! Mai exact, D394 se va depune impreuna cu D300. Deci D394 nu se va mai depune semestrial ci lunar/trimestrial in functie de decontul de tva.


luni, 2 ianuarie 2012

[IMPORTANT] Modificari aduse declaratiei 394 incepand cu 2012


Formularul 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” se completează şi se depune de:

  • persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru orice operaţiune taxabilă pentru care este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, şi pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare. Declaraţia trebuie să conţină toate facturile care au fost emise în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea „taxare inversă”, şi pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare;
  • persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziţii de bunuri sau servicii taxabile cu cota prevăzută de lege. Declaraţia trebuie să conţină toate facturile care au fost primite în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea „taxare inversă”, şi pentru care exigibilitatea intervine în perioada de raportare;

Atenţie! În conţinutul formularului sunt evidenţiate distinct operaţiunile de livrări sau achiziţii de cereale şi plante tehnice prevăzute la art. 160 alin. 2), lit.(c) din Codul Fiscal pentru care se aplică taxarea inversă.

Formularul 394 nu se depune pentru facturile emise prin autofacturare.

Formularul 394 se depune la unitatea fiscală unde contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare declarate pentru depunerea decontului (lunar, trimestrial) şi numai dacă în această perioadă au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul obligaţiei de declarare.

Declaraţia se depune în format electronic sub forma unui fişier .pdf astfel:

  • în format hârtie semnat şi ştampilat însoţit de suportul electronic la registratura organului fiscal sau prin poştă cu confirmare de primire;
  • prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România.

Declaraţia se completează şi se validează cu ajutorul programelor de asistenţă, care sunt puse gratuit la dispoziţia contribuabililor de unităţile fiscale, sau pot fi descărcate de pe websiteul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/Programe utile/Declaraţii fiscale.


via: DGFPVL

luni, 10 ianuarie 2011

UTIL - Declaraţie informativă privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional "D 394"


Declaraţia trebuie să cuprindă:

- toate livrările de bunuri, prestările de servicii realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul Fiscal, pe teritoriul României, în semestrul II 2010, către persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, taxabile cu cota de 24% sau 9%, şi

- achiziţiile de bunuri şi servicii realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul Fiscal, pe teritoriul României, în semestrul II 2010 de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România taxabile cu cota de 24% sau 9%.

Important!

Formularul 394:

- se depune pentru orice operaţiune taxabilă pentru care este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri;

- trebuie să conţină toate facturile care au fost emise şi care au fost primite în semestrul II 2010;

- nu se depune pentru facturile emise prin autofacturare sau în cazul operaţiunilor pentru care se aplică taxarea inversă.

Termen de depunere

Declaraţia se depune la unitatea fiscală competentă, până la 25 ianuarie 2011, inclusiv, şi numai dacă în semestrul II 2010 au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul obligaţiei de declarare.

În cazul în care, după depunerea declaraţiei persoana impozabilă constată existenţa unor omisiuni în datele declarate sau în cazul în care una sau mai multe facturi sunt emise în cursul unui semestru, dar sunt primite de beneficiarul tranzacţiei după data depunerii declaraţiei, persoana impozabilă trebuie să depună o nouă declaraţie corect completată care înlocuieşte declaraţia informativă depusă iniţial.

Completarea şi depunerea declaraţiei

Declaraţia 394 se depune în format electronic, pe suport electronic, însoţită de formatul hârtie, semnat şi ştampilat conform legii. În formatul hârtie se depune doar prima pagina a declaraţiei.

Sancţiuni

Nerespectarea obligaţiei de depunere a declaraţiei, se sancţionează conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală, cu amendă de la 2.000 la 3.500 lei pentru persoane fizice şi de la 12.000 la 14.000 lei pentru persoane juridice.
Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com