miercuri, 29 august 2012

[IMPORTANT] Declaratiile lunii SEPTEMBRIE 2012


7 septembrie
  • Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna august 2012 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Reglementare: OPANAF nr. 1.165/2009.
 10 septembrie 
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;
  • Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;
  • Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în condiţiile art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal, în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna calendaristică, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA Reglementare: art. 152, alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; OPANAF nr. 53/2012.
25 septembrie
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii august formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii august 2012, formular 112. Reglementare: HGR nr. 1.397/2010;
  • Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii august 2012, formular 300. Reglementare: art. 156 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 3.665/2011; Atenţie! Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal până la 10 august 2012;
  • Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3) pentru care se datorează TVA, contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare: art. 156 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 30/2011;
  • Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România - pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii august 2012, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012;
  • Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna august 2012, formular 390 VIES. Reglementare: art. 156 indice 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 76/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna august 2012 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011;
  • Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune până la 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata TVA aferentă: livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA. Reglementare: OPANAF nr. 418/2012.


marți, 28 august 2012

[INFO] Impozitarea retinerii la sursa


A. Pentru contribuabilii care obţin venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent; din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, plătitorii  de venit calculează şi reţin următoarele contribuţii:
- contribuţia individuală de asigurări sociale (CAS - 10,5%) şi contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS - 5,5%), dacă acesta este singurul venit realizat;
- numai contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS - 5,5%) dacă persoana care realizează venitul este deja asigurată în sistemul public de pensii sau beneficiază de una din categoriile de  pensii acordate în sistemul public de pensii.
Baza lunară de calcul pentru CAS este venitul brut stabilit prin contract, care nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut (10.585 lei).
Baza lunară de calcul pentru CASS este venitul brut stabilit prin contract, care nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară (700 lei), dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.

B. Pentru contribuabilii care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorii  de venit calculează şi reţin contribuţii sociale doar în situaţia în care este singurul venit realizat:
- contribuţia individuală de asigurări sociale (CAS - 10,5%) care se aplică asupra venitului brut diminuat cu cota de cheltuială forfetară (20%, 25%) şi care nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut (10.585 lei);
- contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS - 5,5%) care se aplică asupra venitului brut diminuat cu cota de cheltuială forfetară (20%, 25%)şi care nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară (700 lei).
Important! Contribuabilii nu datorează cele două cote de contribuţii dacă mai realizează alte tipuri de venituri sau sunt asiguraţi în sistemul public de pensii sau beneficiază de una din categoriile de pensii acordate în sistemul public de pensii.

C. Pentru contribuabilii care obţin venituri dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil - microîntreprindere - care nu generează o persoană juridică sau venituri din asocierile fără personalitate juridică constituite între persoanele fizice rezidente cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în străinătate, plătitorii  de venit  calculează şi reţin contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate (CASS - 5,5%).
Baza lunară de calcul pentru CASS este venitul din asociere.

În situaţiile prezentate, plătitorii de venituri vor completa formularul 112, secţiunea C, vor reţine şi vira contribuţiile sociale individuale până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, respectiv a lunii următoare trimestrului în care s-a plătit venitul, în funcţie de perioada fiscală aleasă de plătitorul de venit.

via: comunicat Directia Finantelor Publice Valcea

vineri, 24 august 2012

[INFO] Modificari noi la Registrul Operatorilor Intracomunitari


Operaţiunile intracomunitare pentru care este obligatorie înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari sunt:
- livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România şi care sunt scutite de taxă potrivit prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (CF);
- livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T în România;    
- prestări de servicii intracomunitare efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;
- achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România;
- achiziţii intracomunitare de servicii, efectuate de persoane impozabile stabilite în Comunitate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România.

Procedura înscrierii în Registrul Operatorilor Intracomunitari
În vederea înscrierii în ROI, contribuabilii trebuie să completeze şi să depună, la organul fiscal competent, formularul 095 „Cerere de înregistrare în/ radiere din Registrul operatorilor intracomunitari” şi certificatele de cazier judiciar eliberate de autoritatea competentă din România ale tuturor asociaţilor, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, şi ale administratorilor.

Important! În cazul persoanelor impozabile care au sediul activităţii economice în România, prin asociaţi şi administratori se înţelege numai asociaţii şi administratorii societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul societăţilor pe acţiuni, inclusiv a celor în comandită pe acţiuni, care au sediul activităţii economice în România, în vederea înscrierii în ROI, se va prezenta cazierul judiciar al administratorilor, nu şi al asociaţilor. În sensul prevederilor menţionate, prin asociaţi se înţelege asociaţii care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii. În această situaţie formularul 095 va fi însoţit de certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului din care să rezulte repartizarea capitalului social între asociaţi, valabil la data depunerii cererii.

Instituţiile publice, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane impozabile stabilite sau nestabilite în România, care nu sunt constituite în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au obligaţia prezentării cazierului judiciar în vederea înscrierii în Registrul Operatorilor Intracomunitari.

În cazul în care, în certificatele de cazier judiciar este înscrisă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de oricare dintre asociaţi sau administratori, contribuabilii trebuie să prezinte documente, eliberate de organele de urmărire penală, din care să rezulte dacă acţiunea penală este sau nu este în legătură cu operaţiunile intracomunitare menţionate mai sus.         

Atunci când în certificatele de cazier judiciar sunt înscrise infracţiuni, contribuabilii vor prezenta copiile legalizate ale hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite respectivele infracţiuni, precum şi documentul emis de serviciul/compartimentul juridic din cadrul direcţiei finanţelor publice coordonatoare a organului fiscal competent, sau, după caz, din cadrul ANAF, în cazul marilor contribuabili, din care să rezulte dacă infracţiunea este sau nu în legătură cu operaţiunile menţionate mai sus.

Contribuabilii au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data modificării listei asociaţilor şi/sau administratorilor, să anunţe organul fiscal, prin depunerea unei noi anexe la cererea de înregistrare, însoţită de cazierul judiciar al noilor asociaţi şi/sau administratori şi de documentele menţionate mai sus, dacă este cazul.

Obligativitatea înscrierii în Registrul Operatorilor Intracomunitari
Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile au obligaţia înscrierii în ROI, astfel:
- la data solicitării înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile şi persoanelor juridice neimpozabile, potrivit art. 153 sau 153 indice 1 din CF, dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare menţionate mai sus;
- înainte de efectuarea operaţiunilor intracomunitare, de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 şi 153 indice 1 din CF.

Important! Contribuabilii care solicită înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari de la data înregistrării în scopuri de TVA trebuie să depună, la organul fiscal competent, cererea de înscriere odată cu formularul 098 „Cererea de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul Fiscal” sau, după caz, cu declaraţiile de înregistrare fiscală/ de menţiuni prin care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153 indice 1 din CF.

Cererea de înregistrare în Registrul Operatorilor Intracomunitari se depune la registratura organului fiscal competent sau prin poştă, cu confirmare de primire.

În cazul contribuabililor care solicită înscrierea în registru la înregistrarea în scopuri de TVA, soluţionarea cererii se efectuează în termen de 10 zile calendaristice, de la data depunerii acesteia.

În cazul persoanelor impozabile pentru care legea prevede că înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 153 din CF devine valabilă cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii de înregistrare, înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari operează cu data comunicării deciziei, dar nu înainte de data înregistrării în scopuri de TVA.

Pentru contribuabilii înregistraţi deja în scopuri de TVA şi care solicită înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari, procedura de aprobare/respingere a cererii de înscriere se aplică de îndată de către organul fiscal competent.

De reţinut! Persoanele care nu figurează în Registrul Operatorilor Intracomunitari nu au un cod valabil de TVA pentru operaţiuni intracomunitare, chiar dacă acestea sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 şi 153 indice 1 din CF. Începând cu data de 1 august 2010, pentru realizarea schimbului de informaţii în domeniul taxei pe valoarea adăugată cu statele membre ale Uniunii Europene, sunt utilizate informaţiile din Registrul Operatorilor Intracomunitari.

În Registrul Operatorilor Intracomunitari nu se înscriu:
- persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA;
- persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA, la cerere sau din oficiu, de către organul fiscal;
- persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare o acţiune penală şi/sau au înscrise în cazierul judiciar infracţiuni în legătură cu operaţiuni intracomunitare.

Important! Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează achiziţii intracomunitare ce nu depăşesc plafonul de 10.000 euro la cursul din data aderării nu au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153 indice 1 din CF şi nici în Registrul Operatorilor Intracomunitari.

Radierea din Registrul Operatorilor Intracomunitari
Radierea din Registrul Operatorilor Intracomunitari se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, la cererea persoanelor impozabile sau din oficiu în următoarele cazuri:
- sunt declarate inactive conform prevederilor art. 78 indice 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- se află în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului, potrivit legii;
- asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- nu au depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă prevăzut la art. 156 indice 2;
- în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două perioade fiscale consecutive  în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/ prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare semestrului calendaristic;
- persoana nu era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA;
- persoanele au fost scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în cazul nedepăşirii cifrei de afaceri de 65.000 de euro;
- persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 din CF, în anul următor înscrierii în registru nu au mai efectuat operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la art. 158 indice 2 alin. (1) din CF;
- persoanele înregistrate în scopuri de TVA solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit legii;
- persoanele impozabile au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală în legătură cu operaţiuni intracomunitare. 

Alte precizări
Radierea din oficiu  a contribuabililor din  Registrul Operatorilor Intracomunitari se face în baza „Deciziei privind radierea, din oficiu, din  Registrul Operatorilor Intracomunitari”. De la data radierii din Registrul Operatorilor Intracomunitari, contribuabilul nu mai are un cod valabil de TVA  pentru operaţiunile intracomunitare.

Contravenţii şi sancţiuni       
Efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care au obligaţia înscrierii în Registrul Operatorilor Intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei, potrivit prevederilor art. 219 indice 2 din Codul de Procedură Fiscală.

via: Document fiscal pus la dispozitie de Directia Finantelor Publice Valcea

joi, 23 august 2012

[INFO] Programul Rabla la jumatate fata anii precedenti

Anul acesta numarul de rable casate a fost la jumatate  fata de  anul trecut. Pe undeva este si normal atata timp cat bugetul alocat acestui program  a fost redus pentru 2012. 

Mai exact, pana in prezent au fost casate un numar de peste 31.000 de rable. In anii 2010 si 2011 au fost casate in volum total de 305.964 rable.

Ca o consecinta, nici numarul inmatricularilor de masini noi nu a avut o alta tendinta. Astfel, media inmatricularilor de masini pe zi este de 90 pe cand in ultimii doi ani media erau undeva la un numar de 212 masini noi pe zi. 

miercuri, 22 august 2012

[INFO] Acordarea de ajutoare pentru investitii


Scopul hotărârii constă în instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională ce se realizează prin investiţii care utilizează tehnologii noi şi creează locuri de muncă în următoarele sectoare:
- industria prelucrătoare, cu excepţia: fabricarea băuturilor, fabricarea produselor din tutun;
- producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;
- activităţi de editare produse software;
- telecomunicaţii;
- activităţi de servicii în tehnologia informaţiei;
- activităţi de servicii informatice;
- cercetare-dezvoltare.
În baza hotărârii nu se pot acorda ajutoare de stat:
- activităţilor din sectorul cărbunelui;
- activităţilor din sectorul siderurgic;
- activităţilor din sectorul construcţiilor navale;
- activităţilor din sectorul fibrelor sintetice.
Perioada de valabilitate a schemei în care se pot emite acorduri pentru finanţare este de 2 ani, respectiv 2012-2013. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2013-2018, în limita bugetului anual alocat schemei. Bugetul total maxim al schemei este de 440 milioane lei, respectiv echivalentul a 100 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării.
Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat este de 10, numărul mediu anual de întreprinderi beneficiare fiind de 5.

Criterii de acordare a ajutorului de stat
Pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt înregistrate potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) intenţionează să realizeze o investiţie iniţială în România, în unul din domeniile de activitate prevăzute mai sus;
c) nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat şi la bugetul local;
d) nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”, potrivit prevederilor cap. 2 secţiunea 2.1 din Comunicarea Comisiei Europene - Linii directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244 din 1 octombrie 2004;
e) nu se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare;
f) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile.
Investiţiile pentru care se solicită finanţare trebuie să îndeplinească, cumulativ,următoarele criterii de eligibilitate:
a) să fie considerate investiţii iniţiale - investiţiile constând în active corporale şi/sau necorporale legate de realizarea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi prin realizarea de noi produse, suplimentare,sau schimbarea fundamentală a procesului general de producţie a unei unităţi existente;
b) să fie investiţii inovative sau investiţii care să includă o componentă ITC de minimum 20% din valoarea planului de investiţii;
c) să conducă la crearea a cel puţin 200 de locuri de muncă;
d) să facă dovada viabilităţii proiectului de investiţii şi a eficienţei economice a întreprinderii pe baza planului de afaceri. Acesta este elaborat pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;
e) să facă dovada contribuţiei la dezvoltarea regională - contribuţia întreprinderii la bugetul de stat consolidat şi bugetul local, aferentă investiţiei, realizată prin plata de taxe şi impozite la bugetul general consolidat şi la bugetul local pe perioada investiţiei şi 5 ani de la finalizarea acesteia, din care se deduce valoarea ajutorului de stat. Această contribuţie trebuie să aibă o valoare cel puţin egală cu ajutorul de stat solicitat.
Întreprinderea are obligaţia de a face dovada existenţei surselor de finanţare necesare realizării investiţiei, excluzând sursele de finanţare de natura ajutorului de stat.
Întreprinderile beneficiare au obligaţia să demareze investiţia pentru care au solicitat finanţare şi să informeze Ministerul Finanţelor Publice (MFP) în acest sens în termen de maximum 3 luni de la data comunicării acordului pentru finanţare.
În cazul în care întreprinderea solicitantă a demarat investiţia anterior primirii acordului pentru finanţare, întreaga investiţie nu este eligibilă.
Când întreprinderea solicitantă angajează salariaţi disponibilizaţi de o întreprindere asociată, costul salarial aferent acestor salariaţi nu este considerat cheltuială eligibilă. Locurile de muncă sunt create ca urmare a realizării investiţiei şi trebuie să fie create în cel mult 3 ani de la data finalizării acesteia.

Depunerea şi înregistrarea cererii de acord pentru finanţare
În vederea obţinerii acordului pentru finanţare, întreprinderea transmite la registratura generală a MFP o cerere de acord pentru finanţare însoţită de următoarele documente justificative:
a) certificat constatator, în original, emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul întreprinderea, în care să se menţioneze următoarele informaţii: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociaţii şi reprezentanţii legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal şi toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii şi data ultimei menţiuni înscrise în registru şi obiectul acesteia;
b) situaţii financiare anuale aprobate, corespunzătoare ultimului exerciţiu financiar, în copie, după caz;
c) plan de investiţii, cu indicarea, după caz, a componentei ITC de minim 20% din valoarea acestuia;
d) plan de creare a locurilor de muncă;
e) plan de afaceri din care să rezulte viabilitatea investiţiei pentru care se solicită finanţarea şi eficienţa economică a întreprinderii;
f) document care atestă situaţia juridică a locaţiei unde se realizează investiţia;
g) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat, inclusiv pentru punctele de lucru, fără debite restante, în original sau în copie legalizată;
h) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul local, inclusiv pentru punctele de lucru, fără debite restante, în original sau în copie legalizată;
i) împuternicire semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al întreprinderii solicitante, în cazul în care o altă persoană decât acesta semnează cererea de acord pentru finanţare;
j) act de identitate al persoanei împuternicite să semneze cererea de acord pentru finanţare, în copie;
k) opis cu documentele anexate cererii de acord pentru finanţare.

Plata ajutorului de stat
Ajutorul de stat se plăteşte întreprinderilor care au primit acord pentru finanţare, după efectuarea parţială, respectiv totală a cheltuielilor eligibile pentru care a fost emis acordul pentru finanţare.
Plata ajutorului de stat se face pe baza unei cereri de plată a ajutorului de stat depusă de către întreprindere la registratura generală a MFP, prin reprezentant sau prin poştă cu confirmare de primire. Într-un an calendaristic, întreprinderea poate depune o singură cerere de plată a ajutorului de stat. Aceasta trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
- formularul de decont privind obligaţiile de plată însoţit de documentele justificative;
- formularul privind stadiul creării şi menţinerii locurilor de muncă;
- formularul privind stadiul realizării/menţinerii investiţiei iniţiale;
- formular privind realizarea contribuţiei întreprinderii la dezvoltarea regională;
- scrisoarea de garanţie - emisă de o instituţie de credit sau o instituţie financiară, prin care se prevede ca în cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de stat nu îşi va respecta obligaţiile, conform prevederilor schemei şi ale acordului de finanţare emis, să plătească ea însăşi suma corespunzătoare ajutorului de stat de recuperat. Scrisoarea de garanţie se prezintă la fiecare cerere de plată şi are cel puţin valoarea ajutorului de stat plătit şi solicitat în vederea plăţii. Scrisoarea de garanţie trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente: denumirea şi adresa instituţiei financiare garante, denumirea şi adresa întreprinderii beneficiare de ajutor de stat, numele şi adresa MFP în calitate de beneficiar al garanţiei, obiectul, valoarea şi termenul de valabilitate al garanţiei. Scrisoarea de garanţie trebuie să aibă valabilitatea de cel puţin un an calendaristic de la data depunerii cererii de plată a ajutorului de stat şi trebuie reînnoită anual pe perioada implementării şi monitorizării planului de creare a locurilor de muncă;
- situaţii financiare aferente ultimului exerciţiu financiar încheiat, înregistrate la autorităţile competente, în copie;
- certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat, inclusiv pentru punctele de lucru, fără debite restante, în original sau în copie legalizată;
- certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul local, inclusiv pentru punctele de lucru, fără debite restante, în original sau în copie legalizată;
- cerere de deschidere cont la Trezoreria Statului în a cărei rază îşi are domiciliul fiscal întreprinderea, pentru cod IBAN 50.70 „Disponibil din subvenţii şi transferuri”, în copie;
- opis cu documentele anexate cererii de plată a ajutorului de stat.

Alte precizări
Dacă după încasarea ajutorului de stat planul de investiţii şi/sau planul de creare a locurilor de muncă înregistrează modificări, întreprinderea are obligaţia de a informa MFP în termen de 10 zile lucrătoare în legătură cu aceste modificări, anexând o fundamentare tehnico-economică şi documentele menţionate mai sus modificate corespunzător. Sunt permise maximum două modificări.
Investiţia şi locurile de muncă trebuie menţinute pe o perioadă de 5 ani de la finalizare şi va fii monitorizată de către MFP.
În perioada de monitorizare, anual până la data de 30 iunie, întreprinderea transmite MFP, pe baza ultimelor situaţii financiare încheiate şi înregistrate la autorităţile competente, informaţii privind:
- menţinerea investiţiei iniţiale;
- realizarea contribuţiei întreprinderii la dezvoltarea regională;
- menţinerea locurilor de muncă;
- scrisoarea de garanţie.
De asemenea, prin actul normativ menţionat mai sus, s-au aprobat modelul şi conţinutul formularelor utilizate în aplicarea procedurii respective:
- Cerere de acord pentru finanţare;
- Cerere de plată a ajutorului de stat;
- Formular de decont;
- Formular privind stadiul creării şi menţinerii locurilor de muncă;
- Formular privind realizarea investiţiei;
- Formular privind menţinerea investiţiei;
- Formular privind contribuţia întreprinderii la dezvoltarea regională;
- Formular privind menţinerea locurilor de muncă.

via: Comunicat Directia Finantelor Publice Valcea

marți, 21 august 2012

[INFO] Modificari la D100 si D112


1. Anexa nr. 8 - Instrucţiuni de completare a formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, cod 14.13.01.99/bs, capitolul I „Depunerea declaraţiei”, la punctul 1 „Termenul de depunere a declaraţiei”, stabileşte că termenul de depunere a formularului 100 este lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, pentru impozitul reţinut la sursă, conform legislaţiei specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din arendă, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, impozit pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din alte surse datorat de persoanelor fizice.

2. Nomenclatorul privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, prevăzut în Anexa nr. 15 din OPANAF nr. 101/2008, s-a modificat prin eliminarea unui număr de 5 creanţe fiscale (rândurile 7, 9, 10, 11 şi 20) astfel:
- rd. 7 Impozit pe veniturile persoanelor fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică microîntreprindere, care nu generează o persoană juridică;
- rd.9 Impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;
- rd.10 Impozit pe veniturile din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
- rd.11 Impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent;
- rd.20 Impozit pe veniturile din activităţi agricole.

Important! Ambele prevederi legislative se aplică pentru obligaţiile datorate începând cu 1 iulie 2012, iar creanţele fiscale menţionate mai sus (rd. 7, 9, 10, 11 şi 20) se declară în formularul 112 începând cu obligaţiile lunii iulie cu termen de declarare 25 august 2012.

via: Comunicat Directia Finantelor Publice Valcea

vineri, 17 august 2012

[INFO] Proiect normativ

1. Modificari majore ale Codului Fiscal care se vor produce incepand 1 ianuarie 2013: CLICK AICI! 

2. Hotarare pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a Hotărârii Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Hotărârii Guvernului nr. 1324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare: CLICK AICI PENTRU NOTA DE FUNDAMENTARE

marți, 14 august 2012

[INFO] Pentru cei ce doresc suspendarea societatii: Regimul derogatoriu


Societăţile comerciale care îşi înregistrează inactivitatea temporară la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) pot opta pentru regimul de declarare derogatoriu. Regimul de declarare derogatoriu se solicită de contribuabili, prin depunerea unei cereri la organul fiscal în a cărei evidenţă fiscală aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite, taxe şi contribuţii. Odată cu cererea se depune dovada înscrierii inactivităţii temporare, respectiv o copie a extrasului de registru emis de către ORC privind starea societăţilor comerciale, referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestora.

1. Perioadă, condiţii
În caz de inactivitate temporară, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale pentru impozitele, taxele şi contribuţiile administrate de ANAF.

Depunerea declaraţiilor fiscale poate fi aprobată pentru perioade mai mari de 12 luni, dar nu mai mult de 3 ani consecutivi.

Pentru a beneficia de regimul de declarare derogatoriu, contribuabilii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
- să nu desfăşoare nici un fel de activitate;
- să nu obţină venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare şi/sau alte elemente similare veniturilor;
- să nu dispună de personal angajat si să nu plătească venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului;
- să figureze, în evidenţa fiscală, cu toate obligaţiile declarative şi de plată îndeplinite;
- să nu aibă în curs de soluţionare un decont cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor si contribuţiilor;
- să nu facă obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală, în curs de derulare;
- să nu fie înscrişi în lista contribuabililor declaraţi inactivi;

În cerere, contribuabilul declară pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile enumerate mai sus şi menţionează perioada pentru care solicită regimul de declarare derogatoriu.

Cererea se soluţionează de organul fiscal în termen de 30 de zile de la data depunerii. Pentru cererile aprobate, decizia va cuprinde atât perioada pentru care regimul de declarare derogatoriu a fost aprobat, cât şi condiţiile în care acesta a fost aprobat.

Decizia privind aprobarea/respingerea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu se comunică potrivit art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe perioada de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, organul fiscal poate face oricând cercetări privind respectarea condiţiilor menţionate mai sus. În situaţia în care, în perioada aprobată pentru aplicarea regimului de declarare derogatoriu, organul fiscal constată neîndeplinirea condiţiilor, contribuabilul va reintra în regimul normal de declarare. În această situaţie, organul fiscal competent va notifica contribuabilul cu privire la încetarea regimului de declarare derogatoriu.

Obligaţiile de declarare aferente activităţii desfăşurate anterior perioadei de aplicare a regimului de declarare derogatoriu se menţin.

2. Sfera de aplicare, termen de depunere
Sunt supuse regimului de declarare derogatoriu următoarele declaraţii:
- formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plata la bugetul de stat”, cod 14.13.01.99/bs, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- formularul 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit”, cod 14.13.01.04, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
- formularul 104 „Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor”, cod 14.13.01.01/dv, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificările si completările ulterioare;
- formularul 120 „Decont privind accizele”, cod 14.13.01.03, aprobat prin OPANAF nr.101/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
- formularul 130 „Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă”, cod 14.13.01.05, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
- formularul 300 „Decont de taxa pe valoarea adăugată”, cod 14.13.01.02, aprobat prin OPANAF nr. 77/2010.

Regimul de declarare derogatoriu se solicită pentru toate obligaţiile de declarare cuprinse în formularele menţionate mai sus şi care sunt înscrise în vectorul fiscal al contribuabilului.
Pe perioada aplicării regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii nu au obligaţia depunerii declaraţiilor prevăzute mai sus, cu următoarea excepţie:
- pentru fracţiunea de an fiscal aflată în afara perioadei de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii au obligaţia depunerii următoarelor declaraţii la termenele prevăzute de lege:
·   101 „Declaraţie privind impozitul pe profit”;
·   120 „Decont privind accizele”;
·   130 „Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă”.

3. Administrare
Informaţia privind aplicarea regimului de declarare derogatoriu şi cea privind încetarea regimului de declarare derogatoriu se înscriu în vectorul fiscal al contribuabilului.

Contribuabilii care au obligaţia depunerii pentru o fracţiune de an a declaraţiilor 101, 120 şi 130, după caz, sunt supuşi procedurilor curente de notificare pentru nedepunerea în termen a declaraţiilor de impunere din oficiu.

Pentru celelalte obligaţii fiscale sau declaraţii informative, altele decât cele menţionate mai sus, pentru care contribuabilii au, potrivit legii, obligaţia depunerii la organele fiscale, termenele de depunere şi procedurile de administrare aplicabile sunt cele prevăzute de legislaţia fiscală în vigoare.

via: Directia Generala a Finantelor Publice Valcea

marți, 7 august 2012

[INFO] De la 1 septembrie societatile comerciale sunt obligate sa isi schimbe denumirea in "societati"


Pe cat suna de ciudat pe atat de cretina este initiativa...nu vad rostul doar ca vom cheltui niste bani aiurea pentru ca asa vor unii.  Dar iata ce spune noua lege - art. 79 din Legea nr. 76/2012: „In termen de 2 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, societatile inregistrate in registrul comertului care au in denumire sintagma “societate comerciala” sunt obligate a efectua demersurile necesare inlocuirii acestei sintagme cu termenul “societate”. Pana la finalizarea acestor demersuri, societatea poate functiona cu denumirea inscrisa in registrul comertului la data intrarii in vigoare a prezentei legi. inregistrarea in registrul comertului a mentiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbarii denumirii societatii este scutita de taxa de inregistrare”.

Din cate se pare noua lege nu se va aplica doar SRL-urilor ci si celorlalte forme de societati comerciale. Mai exact, societatile nu vor mai fi identificate dupa SC XXX SRL ci "societatea XXX" sau chiar "XXX". In acest caz actul constitutiv va trebui modificat. Aceasta modificare este necesara pentru a respecta noile reglementari civile, conform Codului Comercial al noului Cod Civil. 

luni, 6 august 2012

[INFO] Surse de finantare valabile pentru luna august 2012

Fonduri-structurale.ro a publicat Catalogul surselor de finantare – august 2012. Acesta cuprinde programele de finantare nerambursabila active finantate de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei. CLICK AICI pentru a download lista de programe pentru societati comerciale.

[INFO] Inregistrarea in Registrul Operatorilor Intracomunitari


Operaţiunile intracomunitare pentru care este obligatorie înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari
Operaţiunile intracomunitare pentru care este obligatorie înscrierea în ROI sunt:
- livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România şi care sunt scutite de taxă potrivit prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (CF);
- livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T în România;
- prestări de servicii intracomunitare efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;
- achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România;
- achiziţii intracomunitare de servicii, efectuate de persoane impozabile stabilite în Comunitate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România.

Procedura înscrierii în Registrul Operatorilor Intracomunitari
În vederea înscrierii în ROI, contribuabilii trebuie să completeze şi să depună, la organul fiscal competent, formularul 095 „Cerere de înregistrare în/radiere din Registrul operatorilor intracomunitari” şi certificatele de cazier judiciar eliberate de autoritatea competentă din România ale tuturor asociaţilor, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, şi ale administratorilor.
Important! În cazul persoanelor impozabile care au sediul activităţii economice în România, prin asociaţi şi administratori se înţelege numai asociaţii şi administratorii societăţilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul societăţilor pe acţiuni, inclusiv a celor în comandită pe acţiuni, care au sediul activităţii economice în România, în vederea înscrierii în ROI, se va prezenta cazierul judiciar al administratorilor, nu şi al asociaţilor. În sensul prevederilor menţionate, prin asociaţi se înţelege asociaţii care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii.
Instituţiile publice, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane impozabile stabilite sau nestabilite în România, care nu sunt constituite în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au obligaţia prezentării cazierului judiciar în vederea înscrierii în ROI.
În cazul în care, în certificatele de cazier judiciar este înscrisă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de oricare dintre asociaţi sau administratori, contribuabilii trebuie să prezinte documente, eliberate de organele de urmărire penală, din care să rezulte dacă acţiunea penală este sau nu este în legătură cu operaţiunile intracomunitare menţionate mai sus.
În cazul în care, în certificatele de cazier judiciar sunt înscrise infracţiuni, contribuabilii vor prezenta copiile legalizate ale hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite respectivele infracţiuni, precum şi documentul emis de serviciul/compartimentul juridic din cadrul direcţiei finanţelor publice coordonatoare a organului fiscal competent, sau, după caz, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cazul marilor contribuabili, din care să rezulte dacă infracţiunea este sau nu în legătură cu operaţiunile menţionate mai sus.
Atenţie! Persoanele fizice care solicită înscrierea în ROI depun certificatul de cazier judiciar propriu.

Momentul înscrierii în Registrul Operatorilor Intracomunitari
Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile au obligaţia înscrierii în ROI, astfel:
- la data solicitării înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile şi persoanelor juridice neimpozabile, potrivit art. 153 sau 153 indice 1 din CF, dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare menţionate mai sus;
- înainte de efectuarea operaţiunilor intracomunitare, de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 şi 153 indice 1 din CF.
Important! Contribuabilii care solicită înscrierea în ROI de la data înregistrării în scopuri de TVA trebuie să depună, la organul fiscal competent, cererea de înscriere odată cu „Cererea de eliberare a certificatului de înregistrare în scopuri de TVA pentru comercianţii care se înregistrează în scopuri de TVA de la înfiinţare” sau, după caz, cu declaraţiile de înregistrare fiscală/de menţiuni prin care se solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153 indice 1 din CF.
Cererea de înregistrare în ROI se depune la registratura organului fiscal competent sau prin poştă, cu confirmare de primire.
În cazul contribuabililor care solicită înscrierea în registru la înregistrarea în scopuri de TVA, soluţionarea cererii se efectuează în termen de 10 zile calendaristice.
În cazul persoanelor impozabile pentru care legea prevede că înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 153 din CF devine valabilă cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii de înregistrare, înscrierea în ROI operează cu data comunicării deciziei, dar nu înainte de data înregistrării în scopuri de TVA.
Pentru contribuabilii înregistraţi deja în scopuri de TVA şi care solicită înscrierea în ROI, procedura de aprobare/respingere a cererii de înscriere se aplică de îndată de către organul fiscal competent.
De reţinut! Persoanele care nu figurează în ROI nu au un cod valabil de TVA pentru operaţiuni intracomunitare, chiar dacă acestea sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 şi 153 indice 1 din CF. Începând cu data de 1 august 2010, pentru realizarea schimbului de informaţii în domeniul TVA cu statele membre ale Uniunii Europene, sunt utilizate informaţiile din ROI.
În ROI nu se înscriu:
- persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA;
Important! Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează achiziţii intracomunitare ce nu depăşesc plafonul de 10.000 euro la cursul din data aderării nu au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153 indice 1 din CF şi nici în ROI.
- persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare o acţiune penală şi/sau au înscrise în cazierul judiciar infracţiuni în legătură cu operaţiuni intracomunitare.

Radierea din Registrul Operatorilor Intracomunitari
Radierea din ROI se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, la cererea persoanelor impozabile sau din oficiu când:
- sunt declarate inactive conform prevederilor art. 78 indice 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- au intrat în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului, potrivit legii;
- asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- nu au depus pe parcursul unui semestru calendaristic nici un decont de taxă prevăzut la art. 156 indice 2;
- în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic;
- persoana nu era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA;
- persoanele au fost scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în cazul nedepăşirii cifrei de afaceri de 65.000 euro;
- persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 din CF în anul următor înscrierii în registru nu au mai efectuat operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la art. 158 indice 2 alin. (1) din CF;
- persoanele înregistrate în scopuri de TVA solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit legii;
- persoanele impozabile au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală în legătură cu operaţiuni intracomunitare.

Contravenţii şi sancţiuni
Potrivit prevederilor art. 219 indice 2 din Codul de Procedură Fiscală, efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care au obligaţia înscrierii în ROI fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.


via: Finante Valcea

miercuri, 1 august 2012

[INFO] Proiect normativ privind reglementarile contabile


Un aspect care face obiectul proiectului de ordin se referă la introducerea în reglementările contabile a unor prevederi referitoare la ajustările de valoare ce se înregistrează pentru creanţele preluate prin cesionare. Potrivit pct. 190 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, „în cazul cesionării unei creanţe, diferenţa dintre valoarea creanţei preluate prin cesionare şi suma de achitat cedentului reprezintă venit la data constatării drepturilor şi obligaţiilor, potrivit clauzelor contractuale.”

Potrivit reglementărilor existente în prezent, venitul se înregistrează în contabilitate la preluarea creanţei, conform contabilităţii de angajamente, considerând că, creanţele sunt pe termen scurt, pot fi executate imediat, iar partea de creanţă care nu se recuperează devine cheltuială la scoaterea sa din evidenţă.

Conform principiului prudenţei prevăzut de reglementările contabile, la evaluarea activelor trebuie „să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este o pierdere sau un profit”.

În cazul creanţelor, se înregistrează în contabilitate o ajustare de valoare, pe seama conturilor de cheltuieli pentru valoarea care se estimează că nu poate fi recuperată. Aceste ajustări de valoare a creanţelor se înregistrează, de regulă, la întocmirea situaţiilor financiare anuale.

Prin proiectul de ordin se propune ca ajustările de valoare ale creanţelor incerte să se înregistreze în contabilitate la preluarea creanţelor respective. În aceste condiţii, concomitent cu venitul înregistrat la preluarea creanţei se evidenţiază cheltuiala cu ajustările de valoare, astfel că în contabilitate se evită înregistrarea unui profit care nu va avea corespondent în trezorerie. Astfel, prin reglementarea modului de înregistrare a ajustărilor pentru creanţe cesionate se creează cadrul legal contabil necesar aplicării corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la deducerea ajustărilor de valoare pentru creanţe.

O altă completare a reglementărilor contabile se referă la certificatele verzi, tranzacţionate potrivit legii. Având în vedere legislaţia care reglementează certificatele verzi, se propune evidenţierea în contabilitate la investiţii pe termen scurt. Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările ulterioare, certificatele verzi reprezintă titluri ce atestă producerea din surse regenerabile a unei cantităţi de energie electrică. Aceste titluri pot fi tranzacţionate distinct de cantitatea de energie electrică. Conform acestei legi, certificatele verzi au o durată de valabilitate de 16 luni. De asemenea, legea menţionată stabileşte o valoare minimă şi maximă de tranzacţionare a certificatelor verzi, exprimate în euro.

Până la această dată, tratamentul contabil al certificatelor verzi a fost similar tratamentului aplicabil certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Dat fiind faptul că legea prevede o valoare minimă pentru certificatele verzi, precum şi faptul că acestea se tranzacţionează într-un cadru reglementat (asigurat de Societatea Comercială „Operatorul Pieţei de Energie Electrică - Opcom” - S.A., ca operator al pieţei de energie electrică, conform reglementărilor ANRE), fiind disponibile informaţii privind valorile de tranzacţionare, se propune un tratament contabil distinct pentru acestea.

Proiectul de ordin prevede că certificatele verzi primite, potrivit legii, de operatori, sunt asimilate investiţiilor pe termen scurt şi au tratamentul contabil prevăzut pentru această categorie de active.

Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările ulterioare, prevede la articolul 8 că furnizorii de energie electrică şi unii producători sunt obligaţi să achiziţioneze anual un număr de certificate verzi. Entităţile care, potrivit legii, sunt obligate să achiziţioneze certificate verzi, înregistrează contravaloarea acestora pe seama cheltuielilor cu protecţia mediului, similar operaţiunilor efectuate cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, pentru acestea din urmă existând un tratament contabil prevăzut de reglementările contabile.

via: Finante Valcea

Important: Continutul site-ului eContabil.info poate fi utilizat exclusiv in scopuri personale. Reproducerea integrala sau partiala a textelor din site-ului este posibila numai cu acordul prealabil scris al nostru. Informatiile cuprinse in acest site au un caracter informativ general, cu titlu gratuit, si nu se garanteaza exactitatea lor la un moment dat, desi se va incerca pe cat posibil ca la publicarea lor pe site toate informatiile sa fie exacte. Site-ul eContabil.info nu poate fi facut raspunzator pentru erorile aparute in unul din materialele prezentate si nici pentru modul in care un cititor al site-ului utilizeaza in orice fel informatia prezentata in acest site.
Copyright © 2007-2013 eContabil.info si drilearobert.blogspot.com